Cismigiu Park

Unul dintre cele mai frumoase parcuri din Bucuresti si favoritul meu este Parcul Cismigiu - cel mai mic cred, cel mai ingrijit( probabil pentru ca e in buricul orasului ) si cred cel mai aglomerat dintre toate.
O zi frumoasa , undeva intre primavara si vara, miros de iarba , frunze si floricele plantate cu mult simt estetic in rondouri. Nu am iesit azi pentru simt cumva nevoia de comuniune cu natura , nu simt si nici nu caut nimic din maretia sau salbaticia ei, ba chair as spune ca tocmai artificialul si previzibilul aleilor il aprciez eu la parcul asta. Am iesit sa schimb decorul si atat.
Oameni multi de tot felul cascand gura la cei ce se plimba pe aleea in cerc cu sectoare de cerc denumite in fel si chip , purtand toate numele de familie : "aleea"-lucru de neinteles pentru mine pentru un aprc atat de mic in care e practic imposibil s ate ratacesti. Sunt si locuri special amenajate pentru categoriile de vizitatori, ca de ex. "Loc pentru caiini mari", " loc pt caiini mic" loc pt copii " , etc. Nu am vazut totusi locuri speciale pt restul categoriile, probabil tablitele sunt in lucru.
E totusi frumos asa....copiii chiuie fericiti in nisip si balansoare, caiinii se gudura prin iarba si mai latra asa intr-o doara la altii mai mici, vreo trei rate plutesc anapoda , plictisite pe lac , printre barci......Ahhh...pontonul cu barci- parca un port din Nice in miniatura ...
Iesisem cu ideea de a transforma plimbarea intr-o masura terapeutica pentru starea de deprimare in care ma gaseam, sa fac cumva din cismigiu sanatoriul meu pentru o zi, in care sa-mi plimb sufletul intr-o baie de soare si primavara asa cum le era in trecut recomandat TBc-istilor sau nevroticilor. Voiam sa ma inec in lumina multa , in zambetele si rasetul altora si sa ma invat din nou sa ma bucur de lucruri marunte.
Imi dau seama ca asta se cheama autosufestie si ca as fi putut poate sa ma conving de pozitivisme de astea si acasa , imaginandu-mi aceeasi scena fara ca sa ma si deplasez aici, insa am zis ca paote de data asta realitatea va avea un plus de forta!
Cum intr-un parc nu-s multe de facut , ma uit la oameni. Sigur si din curiozitate si pentru ca sutn oricum pretutindeni. Batrani multi in cupluri sau singuri - executand cu religiozitate programul de efort fizic redus recomandat de vreun cardiolog . Oameni grabiti spre serviciu si intalniri programate cu serviete in mana sau mobile la urechi. Adolescenti barfind ultimele priviri aruncate pe dupa bancile scolii in pauze sau la ora de istorie, adolescenti iubindu-se pentru prima data ...oameni lancezind pe la vreo terasa molfaind popcorn american si cate o bere ...altii pe banci cu cate o carte sau vreun ziar... e greu sa te mai simti singur cand vezi atatia oameni in jurul tau.
Ma hotarasc dupa atata extrospectie sa ma indrept spre casa. da sunt mai fericita acum ca am aspirat in mine putin din sufletul Cismigiului.....

urata treaba asta cu campania maggie. pe unde te uiti vezi inimile alea rosii ca niste lalele lipite pe geamuri. Pana si in Regie , undeva in spate unde ar fi o intreaga aventura pentru caravana datatoare de premii sa ajunga vad lipite inimile alea pe feresrte. Unele chair aumai multe inimi lipite..oare premiile sunt proportionale cu numarul de inimi? ....

La tiganci...

" Imi spunea tiganca lui.Ii promiteam vraji de dragoste si as fi vrut sa-mi aprind in priviri tot jarul satrelor de la inceputurile drumului lor prin lume.
Imi fluturam bratele in jurul lui si-l iubeam cu aptima de tiganca , as fi vrut sa-i fac sangele sa clocoteasca in vine in ritmul batailor inimii mele. Imi puneam cercei mari, fuste cu volane si bratari pe maiini si-l chemam la mine in suflet cu instenta de precupeata. Ii giceam in ghioc, ii ghiceam in cafea si in fum de tigare, ii ghiceam din carti intentiile, si as fi vrut mult de tot sa-i ghicesc si in suflet. Imi invatam piela sa fie mai neagra ca un taciune , as fi vrut sa-l hipnotizez, sa-l cumpar pe doi poli, sa-l fur din lumea lui si sa-l duc departe de tot in adancurile iubirii mele."

Nu stiu de ce ma incapatanez sa scriu literatura din asta ieftina.Probabil de plictiseala, multe din simtiri sunt imaginate, trecute prin filtrul unui vocabular ce stie prea multe adjective desi ma repet ca un cantec de pe atomic.
desi azi m-a lovit concluzia cum ca as fi deprimata , si toata agitatia asta psihomotorie este de fapt o cautare a unui mod de a refula. Si astfel caut prin literatura, incep carti de la jumatate, fac planuri ce stiu ca miine nu imi vor mai aprea verosimile, ascult muzica, incerc sa vorbesc cu ameni cautand urme de compasiune pt situatii si simtiri ce nu-mi apartin, fac si desfac legaturi intre lucruri...pana voi ajunge la un capat. Al rabdarii probabil:)

Memoirs

Cred ca fac Alzheimer. desi nu am inca varsta. degenerescenta senila iarasi nu ma pot suspecta, nu am varsta. Cu toate astea incep sa uit.
Acum o luna mi-am parolat calculatorul , pe langa bolile de care sufar numarandu=se si paranoia.aplicata in taote domeniile. Fericita si mult mai safe ma culc ...si dimineata constat cu stupoare ca nu mai stiu parola. sigur dupa momentul initial in care mi=am dat seama ca am o parola, lucru pe care il uitasem cu desavarsire peste noapte. Fac eforturi , dupa 3 zile imi aduc aminte parola. Peste 2 saptamani uit cateva carti , o brosa si un pulover in diverse locuri publice.

Acum o saptamana imi schimb parola la messenger ...ca sa constat peste 2 zile cahabar nu am ce parola mi-am pus. Incerc sa-mi aduc aminte ce intrebari si raspunsuri am scris eu la misto acum o suta de ani , la inceputurile messengerului cand mi=am creat contul. Inutil.Nu-mi aduc aminte. Fac alt cont, incerc sa-mi aduc aminte numele cntactilor. Cu unii am reusit cu altii nu.
Ieri constat cu stupoare ca am uitat cardul. cardul cu salariul.Unde? nu Stiu. Ma linistesc , spunandu-mi ca e probabil ratacit prin vreo poseta( ca deh le schimb) . Ajung acasa la mine rascolesc prin posete , buzunare..etc. Nu e. L-am pierdut.
Ma duc la banca sa declar peirderea lui, sa-mi fac altul nou. Constat iarasi ca nu am buletinul. Il uitasem si pe asta acum vre 3 sapamani intr-o vizita.
Incep sa resimt toate astea, incep sa simt frustrarea. Nu imi dau seama cat de grav e , nu realizez daca am o problema sau pur si simplu sunt complet zapacita.
Acum am in telefon , pin-uri, CNP-uri, Serii de buletin, si multe multe alte cifre si numere care imi vor trebui odata si odata.
Si totusi..o fi grav?

De ceva timp m-am imbolnavit de insomnie. Sunt la inceputurile ei, deocamdta a bcuur de ea ca de o jucarie noua. Nu am angoase existentiale, nu ma chinuie anxietati sentimentale, insa nu mai pot dormi de ceva timp incoace. Deocamdata ma bucur de asta ca de o jucarie noua si ma incearca regretul de a nu fi descoperit pana acum linistea , miracolul noptii.
Si mai ales timpul. Imi simt viata mai multa , imi simt timpul mai greu, imi simt lumea mai aproape prin noapte. Ma bucur ca am insomnie , ma bucur ca am timp acuma sa fac si sa gandesc mai mult...Nu ma intelegeti gresit , nu fac un efort...pur si simplu nu mai imi este somn. Sa ma fi ridicat cumva deasupra limitelor fziologice ? urmeaza sa inving foamea si frigul....caci frica de mine insami am invins-o demult.
Sunt asa fericita in isomnia mea.

Moartea unui vis

Pre t de o clipa am simtit neantul.
O cadere libera , genul ala de prabusire interioara de aprca cuvinele rostite de el produsesera o implozie si fiecare farama a mea se tranforma in praf.
Imi simteam gandurile zbatand din aripi, agonic, incercand sa se inalte cumva deasupra acestei simtiri. Urlam in mine , tot sufletul era un strigat animalic incatusat insa in mutenie. Simteam cum ma zbat, cum ma zvarcolesc simteam bucati din mine desprinse si incercam sa ma cuprind in brate , stand in fata ferestrei privind absenta drumul din fata mea, incercand sa ma sustin in nemiscare.
Credeam ca mor atunci. literalmente vorbind, simteam cum cad intr-un mare abis , inabusitor , sufocant, un mare vid . Erau milioane de cioburi in mine si totusi corpul meu se ermetizasa cumva, parea sa devina punctiform, eram prea mica si prea mare pentru mine insami.
Asa arata moartea unui vis.

Caci reinventasem alaturi de el zambetul. Creasem un spatiu , ca un glob de cristal in care eram noi doi, o cana verde cu cafea toate prinse in bucuria de fi, intr-o foame de tot , un spatiu al nostru dincolo de lume. In visul meu radeam mult, de noi , de lcuruile din jurul nostru, de ceea ce era real sau nu, readeam amar sau cristalin,radeam uneori imbufnati, alteori zambeam obositi. Aproape ca nu vorbeam in cuvinte ci in zambete.

Si din nou neantul. Disparuse un vis din mine cu ultimele lui cuvinte, fumul zecilor de tigari fumate se ridicau deasupra si ramanea ceva ce aprea real.insa nu mai stiam eu sa fac acum diferenta...si ramasesem cu mana intinsa , plina de cuvinte seci, stridente, nefiresti.

Sa-i fie zambetul usor.:)

Moment

Alaturi de El miroseam mereu a primavara.
Eram mereu inconjurata de ciresi japonezi de verde crud si multa liniste.
Nici azi nu stiu cum se creeaza in mine imaginea asta idilica . Problematica relatiilor in general , cu toti pasii ei dispareau odata cu aparitia zambetului lui. Atunci incepea lumea mea verde si parea sa nu se termine niciodata.
Ziceam eu ca e dragosste peste noi.
Dar paradisul poate fi uneori prea mare chiar si pentru doi oameni.

Azi am fost prin oras. Am lancezit la o cafe latte( prietena mea saraca a luat un esspreso con panna) mic cat un degetar.noroc cu panna despre care am aflat si eu ca este frisca. Sigur espresson se presupnune a fi o cafea mica si tare , insa fiind un espresso lung..stateam si ma intrebam cum au reusit sa macine un bob de cafea pt cantitatea aia...si cam cat de mic e ala scurt.

Nu am facut nimic altceva, am flecarit, am generalizat , am divagat ...haine , pantofi, barbati, iar haine si accesorii, si multe altele ... mi-era dor de asa ceva. si asa cum spune ea- quality time and quality people. and moments.

Dimineti

Imi plac diminetile .
Imi plac diminetile insorite , pline de zambet si dragoste , mirosind a cafea si cu gust de croissant.
Imi plac diminetile tarzi , ploioase, cu parfum de petale ude si primavara inmugurinda, dimineti calde cu ochii pe jumatate inchisi si sunand a muzica in surdina.
Imi plac diminetile geroase de iarna , cu flori de gheata pe geam , cu sosoni si halat de monton.
Imi mai plac si cele hotarate , bataioase, cu cafea si tabieturi, cu ziar si stiri proaspete si plan de atac pentru toata saptamana.
Mai sunt diminetile alea mici , abia nascute din noapte cu ferestre galbene , adormite , dimineti palpitand de emotia unei calatorii .
Uneori imi plac si diminetile buimace , usor mahmure de dupa o petrecre inca pastrand amintirea nesabuintelor de peste noapte....
Imi plac diminetile pentru ca sunt inceput si sfarsit , pentru ca iti dau speranta si incheiere.
As vrea ca viata mea sa fie suspendata intr-o dimineata perpetua.