14 martie.

Nu e o zi speciala. Nu e ziua nimanui . Nu e nici macar frumos afara. E de fapt o vreme infecta , cu zapada- zapada lui Martie- o zapada jumatate topita astupand toate gropile micului Paris. Sau Micii Venetii. E absolut oribila iarna asta care se ambitioneaza sa nu mai plece. Am epuizat toate stadiile de enervare, am trecut prin furie, negare, resemnare...frustrare maxima. Saptamana trecuta aproape ca m-am inchis in casa la televizor doar doar sa nu mai simt ca e frig. Acum doua saptamani mi-am spus ca orice ar fi eu declar primavara. Evident am fost ridicola in pantofi si pardesiu pe o vreme de fasuri si bocanci. Ieri ma resemnasem. A batut un vant de am crezut ca-mi va smulge geamurile si usa cu totul si ca ma aspira in mijlocul unei tornade. evident si efectul acustic a fost pe masura . In fine..azi iar m-am enervat. Ar trebui sa ma menajez. Mi- am facut un ceai de tei , inercand sa-mi imaginez pe cei din Anglia unde cred ca ploua toata ziua, sau pe cei din Canada care au frig aproape jumatate de an. OOOOf.....nu sunt o impatimita a vremii, nu sunt din ala de asculta stirile de seara si se uita la meteo sa pregateasca umbrela si fularul de cu seara. Nu mi-e frica sa ma prinda o ploicica din cand in cand. Nu- ma crizez la surprize meteo. Dar la frig cronic incep sa dezvolt fenomene depresive. Incep sa imi imaginez verzi si usacate, avand prea mult timp liber( nu ma conving sa ies din casa pe vreme de asta) incep sa disec toate cele intamplate odata....sa analziez vorbe,fraze , evenimente, sentimente...Ma duc sa mai imi fac un ceai. De tei.:)