Danya's

Cismigiu Park

2006-05-02T19:09:00.000+03:00

Unul dintre cele mai frumoase parcuri din Bucuresti si favoritul meu este Parcul Cismigiu - cel mai mic cred, cel mai ingrijit( probabil pentru ca e in buricul orasului ) si cred cel mai aglomerat dintre toate.
O zi frumoasa , undeva intre primavara si vara, miros de iarba , frunze si floricele plantate cu mult simt estetic in rondouri. Nu am iesit azi pentru simt cumva nevoia de comuniune cu natura , nu simt si nici nu caut nimic din maretia sau salbaticia ei, ba chair as spune ca tocmai artificialul si previzibilul aleilor il aprciez eu la parcul asta. Am iesit sa schimb decorul si atat.
Oameni multi de tot felul cascand gura la cei ce se plimba pe aleea in cerc cu sectoare de cerc denumite in fel si chip , purtand toate numele de familie : "aleea"-lucru de neinteles pentru mine pentru un aprc atat de mic in care e practic imposibil s ate ratacesti. Sunt si locuri special amenajate pentru categoriile de vizitatori, ca de ex. "Loc pentru caiini mari", " loc pt caiini mic" loc pt copii " , etc. Nu am vazut totusi locuri speciale pt restul categoriile, probabil tablitele sunt in lucru.
E totusi frumos asa....copiii chiuie fericiti in nisip si balansoare, caiinii se gudura prin iarba si mai latra asa intr-o doara la altii mai mici, vreo trei rate plutesc anapoda , plictisite pe lac , printre barci......Ahhh...pontonul cu barci- parca un port din Nice in miniatura ...
Iesisem cu ideea de a transforma plimbarea intr-o masura terapeutica pentru starea de deprimare in care ma gaseam, sa fac cumva din cismigiu sanatoriul meu pentru o zi, in care sa-mi plimb sufletul intr-o baie de soare si primavara asa cum le era in trecut recomandat TBc-istilor sau nevroticilor. Voiam sa ma inec in lumina multa , in zambetele si rasetul altora si sa ma invat din nou sa ma bucur de lucruri marunte.
Imi dau seama ca asta se cheama autosufestie si ca as fi putut poate sa ma conving de pozitivisme de astea si acasa , imaginandu-mi aceeasi scena fara ca sa ma si deplasez aici, insa am zis ca paote de data asta realitatea va avea un plus de forta!
Cum intr-un parc nu-s multe de facut , ma uit la oameni. Sigur si din curiozitate si pentru ca sutn oricum pretutindeni. Batrani multi in cupluri sau singuri - executand cu religiozitate programul de efort fizic redus recomandat de vreun cardiolog . Oameni grabiti spre serviciu si intalniri programate cu serviete in mana sau mobile la urechi. Adolescenti barfind ultimele priviri aruncate pe dupa bancile scolii in pauze sau la ora de istorie, adolescenti iubindu-se pentru prima data ...oameni lancezind pe la vreo terasa molfaind popcorn american si cate o bere ...altii pe banci cu cate o carte sau vreun ziar... e greu sa te mai simti singur cand vezi atatia oameni in jurul tau.
Ma hotarasc dupa atata extrospectie sa ma indrept spre casa. da sunt mai fericita acum ca am aspirat in mine putin din sufletul Cismigiului.....

2006-04-27T12:07:00.000+03:00

urata treaba asta cu campania maggie. pe unde te uiti vezi inimile alea rosii ca niste lalele lipite pe geamuri. Pana si in Regie , undeva in spate unde ar fi o intreaga aventura pentru caravana datatoare de premii sa ajunga vad lipite inimile alea pe feresrte. Unele chair aumai multe inimi lipite..oare premiile sunt proportionale cu numarul de inimi? ....

La tiganci...

2006-04-26T17:00:00.000+03:00

" Imi spunea tiganca lui.Ii promiteam vraji de dragoste si as fi vrut sa-mi aprind in priviri tot jarul satrelor de la inceputurile drumului lor prin lume.
Imi fluturam bratele in jurul lui si-l iubeam cu aptima de tiganca , as fi vrut sa-i fac sangele sa clocoteasca in vine in ritmul batailor inimii mele. Imi puneam cercei mari, fuste cu volane si bratari pe maiini si-l chemam la mine in suflet cu instenta de precupeata. Ii giceam in ghioc, ii ghiceam in cafea si in fum de tigare, ii ghiceam din carti intentiile, si as fi vrut mult de tot sa-i ghicesc si in suflet. Imi invatam piela sa fie mai neagra ca un taciune , as fi vrut sa-l hipnotizez, sa-l cumpar pe doi poli, sa-l fur din lumea lui si sa-l duc departe de tot in adancurile iubirii mele."

Nu stiu de ce ma incapatanez sa scriu literatura din asta ieftina.Probabil de plictiseala, multe din simtiri sunt imaginate, trecute prin filtrul unui vocabular ce stie prea multe adjective desi ma repet ca un cantec de pe atomic.
desi azi m-a lovit concluzia cum ca as fi deprimata , si toata agitatia asta psihomotorie este de fapt o cautare a unui mod de a refula. Si astfel caut prin literatura, incep carti de la jumatate, fac planuri ce stiu ca miine nu imi vor mai aprea verosimile, ascult muzica, incerc sa vorbesc cu ameni cautand urme de compasiune pt situatii si simtiri ce nu-mi apartin, fac si desfac legaturi intre lucruri...pana voi ajunge la un capat. Al rabdarii probabil:)

Memoirs

2006-04-25T12:18:00.000+03:00

Cred ca fac Alzheimer. desi nu am inca varsta. degenerescenta senila iarasi nu ma pot suspecta, nu am varsta. Cu toate astea incep sa uit.
Acum o luna mi-am parolat calculatorul , pe langa bolile de care sufar numarandu=se si paranoia.aplicata in taote domeniile. Fericita si mult mai safe ma culc ...si dimineata constat cu stupoare ca nu mai stiu parola. sigur dupa momentul initial in care mi=am dat seama ca am o parola, lucru pe care il uitasem cu desavarsire peste noapte. Fac eforturi , dupa 3 zile imi aduc aminte parola. Peste 2 saptamani uit cateva carti , o brosa si un pulover in diverse locuri publice.

Acum o saptamana imi schimb parola la messenger ...ca sa constat peste 2 zile cahabar nu am ce parola mi-am pus. Incerc sa-mi aduc aminte ce intrebari si raspunsuri am scris eu la misto acum o suta de ani , la inceputurile messengerului cand mi=am creat contul. Inutil.Nu-mi aduc aminte. Fac alt cont, incerc sa-mi aduc aminte numele cntactilor. Cu unii am reusit cu altii nu.
Ieri constat cu stupoare ca am uitat cardul. cardul cu salariul.Unde? nu Stiu. Ma linistesc , spunandu-mi ca e probabil ratacit prin vreo poseta( ca deh le schimb) . Ajung acasa la mine rascolesc prin posete , buzunare..etc. Nu e. L-am pierdut.
Ma duc la banca sa declar peirderea lui, sa-mi fac altul nou. Constat iarasi ca nu am buletinul. Il uitasem si pe asta acum vre 3 sapamani intr-o vizita.
Incep sa resimt toate astea, incep sa simt frustrarea. Nu imi dau seama cat de grav e , nu realizez daca am o problema sau pur si simplu sunt complet zapacita.
Acum am in telefon , pin-uri, CNP-uri, Serii de buletin, si multe multe alte cifre si numere care imi vor trebui odata si odata.
Si totusi..o fi grav?

2006-04-25T00:10:00.000+03:00

De ceva timp m-am imbolnavit de insomnie. Sunt la inceputurile ei, deocamdta a bcuur de ea ca de o jucarie noua. Nu am angoase existentiale, nu ma chinuie anxietati sentimentale, insa nu mai pot dormi de ceva timp incoace. Deocamdata ma bucur de asta ca de o jucarie noua si ma incearca regretul de a nu fi descoperit pana acum linistea , miracolul noptii.
Si mai ales timpul. Imi simt viata mai multa , imi simt timpul mai greu, imi simt lumea mai aproape prin noapte. Ma bucur ca am insomnie , ma bucur ca am timp acuma sa fac si sa gandesc mai mult...Nu ma intelegeti gresit , nu fac un efort...pur si simplu nu mai imi este somn. Sa ma fi ridicat cumva deasupra limitelor fziologice ? urmeaza sa inving foamea si frigul....caci frica de mine insami am invins-o demult.
Sunt asa fericita in isomnia mea.

Moartea unui vis

2006-04-24T22:48:00.000+03:00

Pre t de o clipa am simtit neantul.
O cadere libera , genul ala de prabusire interioara de aprca cuvinele rostite de el produsesera o implozie si fiecare farama a mea se tranforma in praf.
Imi simteam gandurile zbatand din aripi, agonic, incercand sa se inalte cumva deasupra acestei simtiri. Urlam in mine , tot sufletul era un strigat animalic incatusat insa in mutenie. Simteam cum ma zbat, cum ma zvarcolesc simteam bucati din mine desprinse si incercam sa ma cuprind in brate , stand in fata ferestrei privind absenta drumul din fata mea, incercand sa ma sustin in nemiscare.
Credeam ca mor atunci. literalmente vorbind, simteam cum cad intr-un mare abis , inabusitor , sufocant, un mare vid . Erau milioane de cioburi in mine si totusi corpul meu se ermetizasa cumva, parea sa devina punctiform, eram prea mica si prea mare pentru mine insami.
Asa arata moartea unui vis.

Caci reinventasem alaturi de el zambetul. Creasem un spatiu , ca un glob de cristal in care eram noi doi, o cana verde cu cafea toate prinse in bucuria de fi, intr-o foame de tot , un spatiu al nostru dincolo de lume. In visul meu radeam mult, de noi , de lcuruile din jurul nostru, de ceea ce era real sau nu, readeam amar sau cristalin,radeam uneori imbufnati, alteori zambeam obositi. Aproape ca nu vorbeam in cuvinte ci in zambete.

Si din nou neantul. Disparuse un vis din mine cu ultimele lui cuvinte, fumul zecilor de tigari fumate se ridicau deasupra si ramanea ceva ce aprea real.insa nu mai stiam eu sa fac acum diferenta...si ramasesem cu mana intinsa , plina de cuvinte seci, stridente, nefiresti.

Sa-i fie zambetul usor.:)

Moment

2006-04-24T22:44:00.000+03:00

Alaturi de El miroseam mereu a primavara.
Eram mereu inconjurata de ciresi japonezi de verde crud si multa liniste.
Nici azi nu stiu cum se creeaza in mine imaginea asta idilica . Problematica relatiilor in general , cu toti pasii ei dispareau odata cu aparitia zambetului lui. Atunci incepea lumea mea verde si parea sa nu se termine niciodata.
Ziceam eu ca e dragosste peste noi.
Dar paradisul poate fi uneori prea mare chiar si pentru doi oameni.

2006-04-20T21:03:00.000+03:00

Azi am fost prin oras. Am lancezit la o cafe latte( prietena mea saraca a luat un esspreso con panna) mic cat un degetar.noroc cu panna despre care am aflat si eu ca este frisca. Sigur espresson se presupnune a fi o cafea mica si tare , insa fiind un espresso lung..stateam si ma intrebam cum au reusit sa macine un bob de cafea pt cantitatea aia...si cam cat de mic e ala scurt.

Nu am facut nimic altceva, am flecarit, am generalizat , am divagat ...haine , pantofi, barbati, iar haine si accesorii, si multe altele ... mi-era dor de asa ceva. si asa cum spune ea- quality time and quality people. and moments.

Dimineti

2006-04-07T11:52:00.000+03:00

Imi plac diminetile .
Imi plac diminetile insorite , pline de zambet si dragoste , mirosind a cafea si cu gust de croissant.
Imi plac diminetile tarzi , ploioase, cu parfum de petale ude si primavara inmugurinda, dimineti calde cu ochii pe jumatate inchisi si sunand a muzica in surdina.
Imi plac diminetile geroase de iarna , cu flori de gheata pe geam , cu sosoni si halat de monton.
Imi mai plac si cele hotarate , bataioase, cu cafea si tabieturi, cu ziar si stiri proaspete si plan de atac pentru toata saptamana.
Mai sunt diminetile alea mici , abia nascute din noapte cu ferestre galbene , adormite , dimineti palpitand de emotia unei calatorii .
Uneori imi plac si diminetile buimace , usor mahmure de dupa o petrecre inca pastrand amintirea nesabuintelor de peste noapte....
Imi plac diminetile pentru ca sunt inceput si sfarsit , pentru ca iti dau speranta si incheiere.
As vrea ca viata mea sa fie suspendata intr-o dimineata perpetua.

feromonii si efectele lor in societati

2006-03-28T19:03:00.000+03:00

Una din activitatile interesante ale vietii este sa cunosti oameni noi. Pana azi credeam ca e o chestie frumoasa , interesanta , palpitanta sa cunosti oameni noi.
Incep sa ma razgandesc sau poate doar sa pun niste limite. Probabil ca un om e interesant pana incepi de fapt sa il cunosti. Exista si zicala conform careia pana si de la un prost poti invata ceva. Nu cred ca e totusi asa.
Pana una alta intr-un grup de oameni , noi, care fac cunsotinta totul se rezuma la un schimb de feromoni. Ca urmare se creeaza antipatii si simpatii, ulterior valorificate prin intepaturi -ironii mai mult sau mai putin inteligente si evidemente valorificarea simpatiilor.
bottom line...sa fie totul doar un schimb tampit de feromoni??
pe larg mai incolo.

Quotes

2006-03-14T13:43:00.000+02:00

Nu tin minte citate. Nici poezii. Imi place enorm sa citesc insa nu mintea mea nu vrea sa retina altceva decat idei si nu felul in care autorul cela a hotarat sa le expuna. Dar unele din ele as vrea parca sa fie undeva, de unde sa le iau. Adica aici.

" Amantii , asemenea natiunilor isi iau ostatici de trupuri pe care ii negociaza din teama de a se gasi goi unul in fata celuilalt" [ Pascal Bruckner - Luni de fiere]

" Art is once surface and symbol. Those who go beneath the surface do so at their peril. Those who read the symbol do so at their peril. It is the spectator and not life that art really mirrors." [ Oscar Wilde- Dorian Gray]

Sunt medic.

2006-03-14T13:27:00.000+02:00

Mda. Sa ma prezint. Sunt medic rezident-specialitate Radiologie si Imagistica medicala.

Nu ma intrebati de ce. Asa a fost sa fie. Era printre optiunile mele de rezidentiat alaturi de alte cateva sepcialitati care nu aveau nimic in comun una cu cealalta, exceptand faptul ca la modul idealist pareau interesante si poate ca mi-ar fi placut. In principiu medicina e un domeniu extrem de interesant - atat dpdv stiintific cat si emotional incat te poti convinge ca orice ramura e de fapt ceea ce ti-ai dorit...reusind sa fii surprins in orice moment. Sunt o persoana relativ tehnica- cred ca orice aparat are un manual si astfel nimic nu e complicat. Imi place arta- asa ca vad filme toata ziua- plamani, stomace, coaste si genunchi. Ma bate gandul unei expozitii desi sunt convinsa ca nu sunt prima care s-a gandit la asa ceva. Desigur cu imagini rx-alegorice.
In plus aveam ambitia de a sti tot. Initial ma gandeam la medicina interna dintr-o ambitie vecina cu cea care m-a determinat sa aleg medicina si nu stomatologia- si anume...mi se parea absurd sa pierd 6 ani invatand doar despre capul si dintii unui om. Eu voiam sa stiu tot- mai mult cum functioneaza el omul peste tot. Cum am totusi o problema de comoditate si mai ales la nivel interactional -medic pacient( depsre asta in nr viitor) am decis ca radiologia - ca metoda paraclinica e totusi suficient de vasta ca sa imi potoleasca setea de cunoastere. Acum sunt doar in primul an de rezidentiat si citesc doar despre tehnicile astea...PET, RMN, CT , Intervetnionale, ecografie, si cate si mai cate. cate un aparat pentru fiecare chichita. E interesant. Cineva imi spunea ca mi-am ales foarte bine meseria , eu fiind inclinata spre analiza amanuntita celor din jurul meu- o analiza dura - ca razele X ce trec prin orice structura creata sau naturala in jurul personalitatii cuiva. Asa o fi, nu stiu.
Dincolo de toate , o meserie e meserie. Radiolog sau internist, bancher sau inginer toti avem fiecare responsabilitea lucrului facut. Si e nevoie de fiecare din noi. Asa ca imi doresc sa o fac bine. Si asa va fi.
Am zis.

14 martie.

2006-03-14T13:09:00.000+02:00

Nu e o zi speciala. Nu e ziua nimanui . Nu e nici macar frumos afara. E de fapt o vreme infecta , cu zapada- zapada lui Martie- o zapada jumatate topita astupand toate gropile micului Paris. Sau Micii Venetii. E absolut oribila iarna asta care se ambitioneaza sa nu mai plece. Am epuizat toate stadiile de enervare, am trecut prin furie, negare, resemnare...frustrare maxima. Saptamana trecuta aproape ca m-am inchis in casa la televizor doar doar sa nu mai simt ca e frig. Acum doua saptamani mi-am spus ca orice ar fi eu declar primavara. Evident am fost ridicola in pantofi si pardesiu pe o vreme de fasuri si bocanci. Ieri ma resemnasem. A batut un vant de am crezut ca-mi va smulge geamurile si usa cu totul si ca ma aspira in mijlocul unei tornade. evident si efectul acustic a fost pe masura . In fine..azi iar m-am enervat. Ar trebui sa ma menajez. Mi- am facut un ceai de tei , inercand sa-mi imaginez pe cei din Anglia unde cred ca ploua toata ziua, sau pe cei din Canada care au frig aproape jumatate de an. OOOOf.....nu sunt o impatimita a vremii, nu sunt din ala de asculta stirile de seara si se uita la meteo sa pregateasca umbrela si fularul de cu seara. Nu mi-e frica sa ma prinda o ploicica din cand in cand. Nu- ma crizez la surprize meteo. Dar la frig cronic incep sa dezvolt fenomene depresive. Incep sa imi imaginez verzi si usacate, avand prea mult timp liber( nu ma conving sa ies din casa pe vreme de asta) incep sa disec toate cele intamplate odata....sa analziez vorbe,fraze , evenimente, sentimente...Ma duc sa mai imi fac un ceai. De tei.:)

Cred.

2006-03-04T12:53:00.000+02:00

Ma framanta mult conceptul religios. Eram intr-o perioada a vietii mele in care nu credeam in Dumnezeu. Imi era strain conceptul, nu-l simteam in viata mea ca pe o prezenta legata, reala mistica ..sau i vreun alt fel. Sigur, as fi putut sa mi-l creez ca pe un exercitiu de imaginatie , insa as fi stiut ca era de fapt creatia mea si nu eu a LUI. Am crescut la bunici , oameni de la tara , curati sufleteste si cu credinta lui Dumnezeu. Am crescut tinand posturi mai mici ( ca pt copii) si impartasita la marile sarbatori cu o lingurita de vin. Am crescut auzind in jurul meu cum ca aia e pacat si aia nu.. citind Biblia pentru copii si aia pentru adulti. desigur la varsta aia eram fascinata de vechiul testament - un ansamblu de povesti foarte colorate pe care le citeam cu placere amestecate cu intamplarile lui pacala si tandala si povesti nemuritoare. A venit apoi vremea intrebarilor. Da' aia de ce e pacat..si aia nu..dar exista sau ba? A venit si vremea testelor..si a cererii de semne...sa mi se arate, sa faca aia sa ma convinga, etc. A venit apoi vremea renegarii LUI. Nu dom'le nu e. Nu are cum sa fie , stiintific nedemonstrabil, clinic nepalpabil, doar o idee manipulata cu dibacie de biserici si secte...doar o nevoie de a fi subordonati sau ordonati de o putere mai mare ca noi, doar o imposibilitate de a explica lucuri ce ni se par de ne-explicat.
Pentru multi insa Dumnezeu e o axioma. Nu are nevoie de demonstratie. Aici ma gasesc acum vis-a vis de El. Am ales sa cred ca este. Nu mai incerc sa-l imaginez , nu mai incerc sa -l testez. Il cred doar . cum? unde ? si mai ales de ce.
Raspunsul e simplu. Pentru ca am iubit.si iubesc.

Martisor

2006-03-02T19:56:00.000+02:00

1 Martie!
La Multi Ani ,Primavara!

O primavara care se lasa asteptata , fitzoasa ,plecata parca pe alte meleaguri. Am fost alaltaieri sa cumpar vreo 2 martisoare ...le-am cautat , deosebite..altceva decat penele de odinioara , altceva decat figurinile de sticla si alte kitchuri ce -ti lauu ochii cu sclipiri de aluminiu ....le-am cautat sub tavane de plastic viscolite , in geamantane in care se inghesuiau deopotriva martisoarele in cauza, clientii , fulgii de zapada viscolita ,snururi -de parca ar fi vrut cu totii sa fie aspirati spre o alta lume , de parca geamantanele cu maruntisuri sclipitoare ar fi reprezentat o poarta spre o alta dimensiune, sau poate spre primavara, insasi.... anul asta au fost la mar moda broastele testoase , broscute mai mici dintr-un lemn..destul de fidel executate-un fel de Mormolocus galapagos , broscute din onix, si din alte pietre legate sau nu cu snur , unele chair calare una peste alta....avand in vedere tendinta pietii spre pornografie si sexualtiate nu mi-am batut capul cu broastele indragostite. Le atribuisem celorlalte o simbolistica - spuneam tuturor ca ele sunt semnul intelepciunii...nu prea vedeam eu legatura cu primavara euforica pe care ne-o doream toti..dar iarasi cum rasareau minunatiile de reptile din toate geamantanele m-am gandit ca este un nou gadget , vreun trend martisoresc de care eu nu am cum sa stiu.
Ulterior am aflat ca in feng shui- noua filozofie de viata care ne spune de ce fotoliul trebuie sa stea in coltul de vest si pijamaua trebuie sa fie neaparat albastru levantica - ca minunatele broaste, in special cele incalecate sunt simbolul sporului in casa....
Si iar cu intrebarea pe buze ...am trecut mai departe caci asa cum serbam un Sfntul valentin de imprumut cu pernute si lumanari de import...romanii incep sa serbeze si Martisorul importand din exotismul testoaselor...si bineinteles intelepciunea lor:)

Decor absurd

2006-03-02T19:01:00.000+02:00

Nu imi gaseam locul in haine si nici in propria mea piele…nu imi gaseam locul printre oameni , pe strazi ori prin autobuze aglomerate…ai avut aore vreodata senzatia asceasta de lipsa de apartenenta completa la un mediu? Ca si cum ai face aprte dintr-o alta piesa decat decorul in care te afli. Poate ca azi uitasem sa fiu noncomformista sau poate sufletul meu de fapt tanjea dupa comformism . Bausem deja doua cafele pana la ora pranzului si nu simteam nicidecum acea agitare ori pornire de a face ceva cu ziua.
De fapt Il asteptam pe el. Nu stiam ce va fi cum va fi , nu stiam daca il voi mai dori sau daca voi juca pe cartea indiferentei.Mi-era un dor nebun de el si as fi vrut sa-i citesc fiecare rand din cartea de pe masa, si as fi vrut sa-i explic fiecare cuvant din ea ca si cum i-as fi citit intr-o alta limba. Mi-era asa de dor de el incat intorceam capul pe fereastra de aprca acolo s-ar fi aflat privirea lui din care sa extrag acea joie de vivre pe care nu o gaseam inlauntrul meu.
Si timpul trecea greu pe langa mine ……priveam la soarele de afara , un soare incredibil de frumos si stralucitor pentru luna februarie stiind de la prognoza meteo ca de miine va fi iarasi iarna…. O iarna in care ma simteam prizoniera de atata timp..o iarna ce nu voia sa plece din viata mea..
Poate ar trebui sa fumez ..dar mi se parea ca as strica armonia unei astfel de zile stralucitoare, aproape pura cu fumul unui viciu ce nici macar nu imi apartinea..il imprumutasem doar…asa cum imprumuti o pereche de cercei pentru nu stiu ce ocazie.
Ce chestie! Sa nu te poti bucura de o zi de primavara pentru simplul motiv ca toti ceilalti sunt inca ancorati in galosi si fasuri groase si pentru ca s-a nimerit o astfel de zi sa fie intr-o luna de iarna calendaristica…e ca si cum s-ar nimeri o zi de vara calduroasa in mijlocul lui ianuarie..si desi ar fi anuntata aceasta zi…toata lumea ar purta hainile de blana la fel ca in zilele precendette..pentru ca nu se cade , cred sa iesi asa pe nepusa masa din calendar.
Cred ca asa ma simteam si eu , iesita din decor, din calendar..nu ma armonizam , nu ma asortam nicicum cu spatiul ori cu timpul si parca nici cu mine insumi.

Boxy

2006-03-02T18:52:00.000+02:00

Imi place sa stau singura in casa.
Daca se poate numi casa camaruta in care ma gasesc acum. Imi trecuse prin minte sa o botez Boxy- sau the little box si s a-I lipesc o eticheta pe parte din afara sa stie lumea ce e . Poate din nevoia de a o individualiza as fi vrut sa fac asta caci sunt convinsa acum ca toti cei ce –mi sunt vecini sunt perfect constienti de dimensiunile locuintei lor,identice de altfel cu a mea.
Demult ,acum o saptamana ma simteam singura si parasita. Ma uitam la pereti cu ciuda si le observam imperfectiunile …numaram obsesiv lipsurile unui trai decent si faceam calcule peste calcule incuzand pana si banii de zahar. Azi am decis sa renunt la zahar ..beau un ceai de fructe de padure intr-o cana mare ,verde fara maner , si rontai cate o boaba de catina sau o zmeura caci nu am strecuratoare.
Si totusi ma simt bine. Bine e un fel de a spune. Dar stiu acum ca imi era de fapt frica sa raman cu mine insumi singura intr-un loc,in liniste si fara a alerga dupa vreun scop fabricat in graba. Intotdeuna ma simteam ca un fel de perpetuum mobile ,simteam mereu ca asta mi=e menirea ..sa alerg dupa idealuri mai noi sau mai vechi…dupa autobus sau dupa orice altceva …ii spuneam motivatie. Astazi stiu ca era de fapt o fuga de ceva si nu o goana dupa altceva…

Intro

2006-03-01T22:29:00.000+02:00

Credeam ca epoca jurnalelor a trecut.
Am auzit de curand de conceptul de blog...inca nu stiu sigur daca l-am inteles..imi suna mai degraba bautura, un fel de alcool pirateresc cu iz si accent irlandez... E e mai veche manie a mea a sa scriu. orice. oricat . Aveam teancuri de ganduri frumos ordonate pe zile si ani la inceput...le-am gasit acum vreo o luna intr-un sertar..uitasem de ele, caiete colorate unele cu coperti frumoase , altele caiete de dictando, matematici t- toate pline ochi cu randuri randuri de ganduri si angoase adolescentine. Crezusem ca le-am aruncat de fapt, intr-un moment in care am decis ca eu nu le voi citi niciodata si nici odraslele mele- ca deh! sa-i lasam sa guste singuri dulceata descoperirii ideii unui jurnal. Asta daca sunt fete , ma gandesc.
Hotarasem atunci sa ma rup cu totul de trecut , sa -l pastrez doar in amintirea mea....si daca eu il voi uita...atunci ....e si asta in firea lcururilor. Poate ca nu cred atat de mult ca acel" scripta manent" va spune cuiva ceva esential despre mine...
Am mai avut un jurnal cu o prietena buna in liceu--ceva de genul asta ...scriam amandoua ca nebunele despre verzi si uscate - de la amoruri la intrebari existential-filozofice-probabil aia era varianta pre-istorica a unui blog.
Inca ma intreb acum, in momentele in care scriu de ce o fac totusi....pentru ca nu a existat in mine niciodata nevoia de a fi citita..ci doar de a scrie..mult, prost, alambicat...poeziif ara noima, idei si franturi de ganduri si vise...toate amestecate pe foi...azi pe o pagina de net...urla oare ideea aceasta de blog " Cititi-ma!!!!" "comentati-ma" ..."Aplaudati-ma".....nu stiu....si desi avem nevoie de lcururi doar pt noi , intimitatea unui blog este permanent calcata de citittori....
Dar asa mai inveti una alta..si cu asta avem si o finalitate a lucrurilor, nu?